Fukushima, patru ani de la catastrofa nucleară!

Centrala Fukushima prezintă încă „numeroase riscuri”, a declarat președintele Autorității pentru Reglementare Nucleară (NRA) din Japonia, Shunichi Tanaka, miercuri, când se marchează patru ani de la producerea tsunami-ului care provocat unul din cele mai grave accidente nucleare din istoria țării.

„Au avut loc câteva accidente și probleme la centrala Fukushima în ultimul an și trebuie să acceptăm că acest lucru suscită anxietate și furie în rândul oamenilor din zonă”, a declarat președintele la o adunare a NRA cu prilejul comemorării a patru ani de la tragedie, informează Agerpres. „Există numeroase riscuri care ar putea provoca accidente și probleme la centrală”, a recunoscut Tanaka, care a cerut companiei care gestionează complexul, Tokyo Electric Power (TEPCO), să depună eforturi pentru a ameliora securitatea la Fukushima.
În urmă cu două săptămâni TEPCO a informat despre o nouă scurgere de apă radioactivă în mare din cauza neglijenței. A crescut totodată și numărul accidentelor în care au fost implicați angajați ai centralei, pe măsură ce lucrările de demontare, care vor dura între 30 și 40 de ani, au început să se complice.
 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.