Medicina de urgenţă, „cenuşăreasa” sistemului de sănătate
Medicina de urgenţă este pe cât de spectaculoasă pe atât de grea. În toată ţara sunt puţini medici specializaţi în acest domeniu, iar provocarile – uriaşe. Pe lângă salariile mici şi efortul pe care îl fac la secţia de primiri urgenţe, medicii sunt nevoiţi să suporte şi agresivitatea unora dintre pacienţii nerăbdători să fie consultaţi cât mai repede. În căutarea unor condiţii decente şi a unui trai mai bun, mulţi dintre tinerii specialişti pleacă, informează TVR.
Adrian Zoican a fost mai întâi asistent la Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău. I-a plăcut adrenalina, a urmat facultatea şi s-a specializat în medicină de urgenţă. Când este de gardă consultă şi 180 de pacienţi pe zi.
Responsabilitatea este uriaşă, la fel şi stresul: medicii sunt puţini, iar cazurile extrem de multe. La UPU Buzău ar mai fi nevoie de 4 medici ca să poată fi asigurate cele două linii de gardă.
Şi la Tîrgu Mureş, medicina de urgenţă e cenuşăreasa spitalului. Aşteaptă să fie ocupate 20 de posturi pentru toate departamentele unde e nevoie de medici specializaţi pe urgenţe. Secretarul de stat în ministerul de Interne, Raed Arafat, spune că managerii de spitale ar trebui să facă eforturi mai mari ca să rezolve această problemă, mai ales că posturile au fost deblocate şi există fonduri de angajare.
„Păstrarea medicilor în ţară nu se ţine doar prin creşterea salariilor. Nu există o singură soluţie, ci este una complexă care să îi arate medicului că poate evolua în carieră, poate să aibă loc de muncă care să îi asigure siguranţa de muncă. Aici, în serviciile de urgenţă nu avem această problemă, dotare este, şi bineînţeles plata la un nivel acceptabil pentru ei, nu neapărat cum sunt plătiţi în Germania, că totuşi în România costurile rămân altfel, dar la un nivel acceptabil pentru ei”, spune Raed Arafat.
E nevoie de medici şi în alte specializări. La Spitalul de Pediatrie din Pitești, unde sunt șapte chirurgi și cinci săli de operație ultramoderne, nu există niciun anestezist. Ultimii trei au plecat în Franţa. În zadar a oferit conducerea diverse facilităţi.
Când este nevoie de anestezist se apelează la un specialist pensionar, iar cazurile mai grave sunt redirecționate către Spitalul Județean de Urgenţă din Piteşti sau trimise la Bucureşti.