Ziua Mondială a Rinichiului

0

Compania International Healthcare – Centre de Nefrologie şi Dializă sărbătoreşte pe 12 martie 2015, în Centrele sale din toată ţara,  Ziua Mondială a Rinichiului.

Evenimentul se desfăşoară sub egida World Kidney Day Organization şi se înscrie într-o serie de manifestări IHS dedicate publicului larg, în special persoanelor predispuse la boli renale şi profesioniştilor, scopul fiind informarea cu privire la factorii de risc pentru boala cronică de rinichi şi modalităţile de depistare şi intervenţie.

Promovarea sănătăţii, orientarea către pacient şi îmbunătăţirea experienţei legate de serviciile medicale sunt obiectivele primordiale ale specialiştilor echipei multidisciplinare IHS.

De aceea, voluntari din rândul personalului şi pacienţilor Centrelor de dializă IHS din Bucureşti, Brăila, Braşov, Buşteni, Buzău, Constanṭa, Călaraşi, Craiova, Galaṭi, Focşani, Petroşani, Vâlcea, vor distribui materiale informative cu privire la bolile rinichiului, pentru a trage un semnal de alarmă referitor la incidenţa crescută a acestor afecţiuni.

In plus, prin înființarea cabinetelor ambulatorii de nefrologie pe lângă Centrele sale de dializă,  IHS urmăreşte asigurarea continuităṭii îngrijirilor în Boala Cronică de Rinichi, prin prevenție, diagnosticare precoce și tratament instituit la timp. Prin funcṭionarea acestor cabinete, IHS vine în întâmpinarea nevoilor pacienţilor cu probleme renale cronice într-o etapă în care intervenţia specializată pentru controlul evoluţiei afecţiunii este absolut necesară.

Ce ar trebui să ştiṭi despre tratamentul Bolii Cronice de Rinichi?

În ţara noastră se apreciază că ar exista aproximativ două milioane de persoane cu boală cronică renală, dar doar 2% dintre acestea sunt diagnosticate și se află în evidența și îngrijirea unităților medicale.
Nu de puţine ori, pacienţii nou intraţi în dializă afirmă că nu au ştiut că suferă de o boală de rinichi. În realitate, boala era prezentă și evolua fără simptome de ani sau chiar zeci de ani.  Pentru a evita aceaste situaţie, sau măcar pentru a  întârzia evoluția bolii cât mai mult posibil, este necesar ca aceasta să fie descoperită într-un stadiu precoce. Ideal ar fi chiar în momentul debutului. Dar, din pacate, BCR este una dintre afecţiunile încă subdiagnosticate datorită evoluţiei sale lente şi „silenţioase”, ajungându-se, astfel, într-un stadiu foarte înaintat al bolii renale.
BCR nu poate fi vindecată, dar luarea anumitor măsuri în stadiul incipient al bolii poate încetini evoluţia acesteia şi poate reduce la minimum riscurile complicațiilor la care sunt predispuse persoanele a căror funcţie renală este afectată.

Odată instalată și diagnosticată boala renală, conduita de tratament trebuie urmată cu și mai mare atenție și strictețe, mai ales că pot apărea și alte manifestări care trebuie tratate. De aceea, din acest moment, medicul de familie va trebui să colaboreze îndeaproape cu medicul nefrolog și, în funcție de boala de bază, cu medicul cardiolog și/sau medicul diabetolog. Din momentul în care examenele de laborator arată că funcția renală este afectată, de exemplu creatinina din sânge începe să depășească valorile normale, îngrijirea bolii de rinichi cade în sarcina medicului de specialitate, nefrolog. De obicei,  îngrijirea se poate efectua ambulator, prin cabinetele de nefrologie, internarea în spital fiind necesară doar în caz de complicații sau pentru unele investigații care necesită obligatoriu spitalizarea.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.