UDMR respinge afirmația „România – Statul Islamic al UE”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Miercurea Ciuc, că partidul său nu poate fi de acord cu afirmația liderului Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc potrivit căreia „România este Statul Islamic al UE”. În acest sens, preşedintele UDMR a adăugat că problemele pe care le are comunitatea maghiară trebuie rezolvate în țara noastră.
„Noi am spus că nu suntem de acord cu astfel de caracterizări. Și nu putem să fim de acord. Dacă avem probleme, acele probleme trebuie discutate aici și avem probleme care trebuie rezolvate, și dacă mă refer doar la Universitatea de Medicină și Farmacie (nr—de la Târgu Mureș) ca la o problemă veche și foarte serioasă, tot aici vom găsi rezolvarea. Dar nici nu pot să fiu de acord cu interzicerea anumitor drepturi și libertăți, fiindcă o prostie provoacă o altă prostie”, a spus Kelemen Hunor, scrie Agerpres.
Liderul Societății pentru Ținutul Secuiesc, Arpad Gyorgy-Mozes, a afirmat la o manifestare care a avut loc în data de 10 martie, la Budapesta, că ”România este Statul Islamic al Uniunii Europene a secolului XXI”. Acesta a mai declarat că secuilor din România le este interzisă libertatea de exprimare și a insistat că autoritățile române au în vedere distrugerea patrimoniului arhitectonic al secuilor.
Declarațiile au fost catalogate ca inacceptabile și în afara spiritului european de către ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său ungar, Peter Szijjarto.