Ponta, nemulțumit de vaccinurile de la Cantacuzino

0

Premierul Victor Ponta, președinte al PSD, a declarat luni că se caută soluții în privința situației de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”.

„Tot căutăm soluții. S-a ocupat dl. ministru Nicolăescu, n-a reușit, acum este la Ministerul Educației și în perioada imediat următoare încercăm să găsim soluții prin care să îndreptăm ce s-a făcut greșit în trecut. E o preocupare extrem de serioasă. Încercăm să găsim soluții în măsura în care nu avem voie să dăm bani direct de la buget, pentru că este ajutor de stat, și în măsura în care, din păcate, acolo nu s-au produs, deși s-au investit bani publici, nu s-au produs vaccinuri omologate”, a declarat Ponta la sediul central al PSD, relatează Romaniatv.net.

La Institutul Cantacuzino lucrează 486 de persoane. Din toamna anului trecut, Institutul Cantacuzino a trecut de la Ministerul Sănătății în coordonarea Ministerului Educației.

Situația Institutului Cantacuzino este critică, ținând cont de faptul că are datorii de aproximativ 5 milioane de euro, conturile blocate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, se confruntă cu sistarea producției de vaccinuri și cu angajați care nu își primesc salariile la timp.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.