Putin, consultat de un medic ortoped din Viena
Ziarul austriac The Kurier scrie că un medic ortoped de la Viena a fost chemat la Moscova pentru a-l consulta pe președintele Vladimir Putin.
Publicația, citată de Daily Mail, nu a publicat numele doctorului şi nici nu precizează sursa. Informaţia vine, însă, la scurt timp după ce au apărut zvonuri legate de faptul că Putin ar fi bolnav.
Liderul rus nu a mai fost văzut în public sau la televizor de mai bine de o săptămână. Mai mult, el a amânat săptămâna trecută o întâlnire pe care o avea cu lideri din regiune.
În consecință zvonurile nu au întârziat să apară. Spre exemplu, la Moscova circulă un zvon care ar putea schimba cursul istoriei: preşedintele rus ar fi fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat. Ziua adevărului este, însă, luni, când Putin are mai multe angajamente publice. Între timp, presa din Ucraina scrie că atât purtătorul de cuvânt, cât şi consilierul personal al lui Putin au fugit din ţară.
După zvonuri care mai de care mai bizare, la Moscova se vorbeşte acum de o lovitură de stat. Vladimir Putin ar fi fost debarcat de la putere de şefii serviciilor secrete, iar puciul ar fi fost organizat de fostul director al FSB, Nikolai Patruşev, care ar fi efectuat de curând o vizită în Statele Unite.