Dedu spune că România trebuie să câștige Trofeul Carpați
Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Alexandru Dedu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că naționala feminină a României trebuie să câștige Trofeul Carpați, dar că mai importante sunt meciurile cu Serbia, din barajul pentru Campionatul Mondial 2015.
”Ne dorim foarte mult să câștigăm Trofeul Carpați, dar, pragmatic, este doar o etapă de pregătire în compania noului antrenor (suedezul Tomas Ryde, n. red.). Rezultatele sunt importante pentru fani și pentru ce înseamnă fenomen sportiv în România, dar cel mai important este ca în momentul dublei cu Serbia să fim în formă maximă”, a spus Alexandru Dedu, în conferința de presă susținută alături de primarul Clujului, Emil Boc, și de vicepreședintele FRH, Narcisa Lecușanu, informează Agerpres.
La rândul său, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a spus că va susține din tribună naționala feminină de handbal și că așteaptă ca și alte federații sportive să organizeze competiții importante în noua sală polivalentă.”Eu sper că prin prezența echipei naționale de handbal feminin la Cluj să fie încurajate și alte federații să organizeze aici competiții de talie europeană și mondială, pentru că avem de departe cea mai modernă sală polivalentă din România și din centrul și estul Europei. După handbal feminin, ne așteptăm ca aici să vină și Cupa Davis, așteptăm și handbalul masculin, și baschetul de nivel național și internațional. Clujul este pregătit și sunt convins că publicul clujean este unul cunoscător și că va susține echipa națională spre victorie. Voi încerca să susțin echipa națională în cele două meciuri pe care le are la sfârșitul acesta de săptămână și fac o invitație pentru toți clujenii să vină la un spectacol de calitate alături de echipa națională a României”, a menționat Emil Boc.
În cadrul conferinței de presă, Alexandru Dedu i-a oferit lui Emil Boc o minge de handbal semnată de jucătoarele naționalei și un tricou.