Horia Georgescu, arestat pentru 30 de zile!

Horia Georgescu, fostul şef al ANI, a fost arestat pentru 30 de zile. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis cererea DNA de arestare preventivă a fostului șef al ANI, acuzat de abuz în serviciu, precum şi arestarea altor şapte persoane, toate reţinute în acelaşi dosar. 

Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost reținut luni de procurorii DNA pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, prejudiciul în dosar ridicându-se la 75 milioane euro, relatează Romaniatv.net.

Potrivit DNA, în ianuarie 2015, Guvernul României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 — 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

„Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei)”, arată DNA.

Procurorii au constatat că din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor trei dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc privind tranzacțiile deja efectuate/ certe cu proprietăți imobiliare similare.

DNA precizează, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la datele de 16, respectiv 17 martie 2015, a inculpaților:

– IUORAȘ MIHNEA-REMUS și POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA, vicepreședinte, respectiv membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

– CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 2 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

– VIȘOIU GHEORGHE, expert evaluator, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, comise în forma complicității, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

– NISTOR NECULAI, HANU ALEXANDRU-FLORIN și DRULĂ DORIN-CORNEL, experți evaluatori, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, comisă în forma complicității, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 16.03.2015, până la data de 14.05.2015, față de inculpata ZAAROUR INGRID, președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata Zaarour Ingrid trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată,
d) să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatei Zaarour Ingrid i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Procurorii anticorupție au dispus totodată punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, în prezent deputat în Parlamentul României, și BACIU REMUS-VIRGIL, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpații IUORAȘ MIHNEA-REMUS, POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, VIȘOIU GHEORGHE, NISTOR NECULAI, HANU ALEXANDRU- FLORIN ȘI DRULĂ DORIN-CORNEL să fie prezentați la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.