Legea finanțării partidelor politice, adoptată de deputați
Deputaţii au adoptat legea cu privire la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Documentul a fost iniţial respins de Senat, modificat apoi de comisia de cod electoral şi în final a trecut de Camera Deputaţilor, for decizional. cu 262 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 20 de abţineri. Dacă legea va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, campaniile electorale vor fi finanţate exclusiv de la bugetul de stat. Alte articole prevăd posibilitatea ca partidele să poată împrumuta bani de la persoane fizice şi juridice pe bază de acte autentificate notarial şi interzicerea distribuirii de bunuri cu semne electorale în campanii. Iniţiatorul legii, deputatul PSD Mircea Drăghici, este de părere că acest act legislativ va descuraja corupţia în campaniile electorale.