Marko Bela, îngrijorat de starea democraţiei româneşti
Senatorul UDMR Marko Bela a declarat vineri, la Târgu Mureș, în cadrul dezbaterii cu tema ”19-20 martie 1990-2015. Retrospectivă și perspectivă”, că deocamdată nu poate fi chiar optimist în privința continuării procesului de soluționare a problemelor legate de conviețuire și că este îngrijorat de starea generală a democrației.
‘În acest moment, deocamdată, nu pot fi chiar așa de optimist în ceea ce privește continuarea procesului de soluționare a problemelor legate de conviețuire. Și nu sunt foarte optimist în ceea ce privește starea generală a democrației, fiindcă cele două lucruri sunt legate între ele. În România, în general acest spațiu fost comunist al Europei, peste tot se contestă sistemele construite aparent, deja existente, inclusiv aici, în România, avem ideea de parlamentarism compromisă de tot — în primul rând politicienii au făcut totul să se compromită ideea de parlamentarism — și ideea de Parlament. Mă îngrijorează starea generală democrației în România și din celelalte țări din acest spațiu și acest lucru se reflectă și în ceea ce privește abordarea problemei minorităților’, a arătat Marko Bela.
Fostul lider al UDMR a arătat că, în urmă cu 5-10 ani, nu ar fi crezut că se va ajunge în situația în care, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, ‘să nu se reușească aplicarea unei dispoziții legale existente în legile României’ și că există și probleme legate de folosirea simbolurilor naționale.
‘În același timp, avem probleme cu simbolurile minorității maghiare, apar probleme în școli. În învățământul universitar, în foarte multe cazuri — și așa cum mă îngrijorează starea generală a democrației mă îngrijorează și deteriorarea, din acest motiv, a relațiilor interetnice’, a spus acesta.
Politicianul a afirmat că ceea ce se întâmplă în Ucraina, așa cum abordează Washington sau Bruxelles problema etnică, demonstrează că ‘parcă avem cu toții o amnezie în ceea ce privește problema relațiilor interetnice’.
”Inclusiv atunci când, în România, la Bruxelles sau Washingotn cineva afirmă că deja s-au rezolvat toate problemele legate de conviețuirea noastră, că, de fapt, nu mai avem nimic de făcut în această privință, în timp ce eu afirm că în continuare și în România, și în Europa în general, relațiile interetnice, problema națională în general, conviețuirea diferitelor limbi și culturi într-un spațiu fără granițe trebuie să fie o prioritate”, a susținut Marko.
Senatorul a mai arătat că a venit timpul să se reanalizeze perioada 1996-2000 și să i se dea importanța cuvenită din perspectiva relațiilor interetnice.
”Să formulăm din nou acea concluzie că pentru ca în domenii foarte delicate și foarte importante, de exemplu relațiile interetnice, să aduci noutăți și să impui soluții este nevoie de asumarea răspunderii, câteodată și împotriva unui curent de opinie publică. Dacă noi suntem convinși că soluția este importantă și e bună, trebuie să avem curajul să o impunem”, a precizat Marko Bela.