”Stejarii” așteaptă cu nerăbdare meciul cu Georgia

0

Oficialii și jucătorii echipei României așteaptă cu nerăbdare meciul cu Georgia, de sâmbătă, de pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București (ora 14,30), cu speranța că își vor lua o revanșă după evoluțiile mai slabe din ultimele partide jucate în Rugby Europe Championship, potrivit Agerpres.

Câștigătoarea duelului dintre cele mai bune echipe din al doilea eșalon valoric al rugby-ului european este răsplătită cu Cupa ”Antim Ivireanul”. România și-a adjudecat trofeul ultima oară în 2010, după victoria cu 22-10 de la București, din 2011 georgienii fiind în posesia trofeului, pe care anul trecut l-au apărat cu un succes, 22-9, în partida care a avut loc la Tbilisi.

Președintele Federației Române de Rugby, Hari Dumitraș, a subliniat că meciul de rugby România — Georgia are o lungă tradiție.

”Urez succes atât georgienilor, cât și jucătorilor din echipa României. Cei care vor dori mai mult victoria vor avea câștig de cauză. Eu am emoții speciale privind această confruntare. Se pune în joc și Cupa ‘Antim Ivireanul’. În anul 2002 eu am ridicat această cupă, după ce am câștigat și atunci eram antrenor”, a declarat, Dumitraș, vineri, într-o conferință de presă.

Fostul mare rugbyst apreciază că în acest meci ”90 la sută contează mentalul”.

”Sperăm ca suporterii să ne încurajeze. Niște fani adevărați își încurajează echipa favorită chiar și în momentele mai slabe”, a mai spus Haralambie Dumitraș.

Căpitanul ”Stejarilor”, Mihai Macovei, a precizat că acesta ”este un meci aparte pentru noi, pentru că în afara jocurilor de la Cupa Mondială jocul cu Georgia este cel mai important în acest an”.

”În 2014 ei au câștigat în fața noastră. Vrem să obținem victoria, deși venim după două jocuri mai slabe, cu Rusia și Germania. Suporterii pot să fie dezamăgiți de ultimele noastre evoluții și pentru aceasta vrem să obținem o victorie și să le-o dedicăm lor”, a conchis Macovei.

Antrenorul galez al echipei României, Lynn Howells, a declarat: ”Este o confruntare dificilă când adversar e Georgia. Noi vom evolua cu gândul la participarea noastră la Cupa Mondială, ediția 2015. Ne așteptăm la un joc bun, de înalt nivel spectacular”.

Căpitanul echipei Georgiei, Șalva Sutiașvili, care joacă la echipa franceză Rugby Club Massy Essonne, a spus, la rândul său: ”Cel mai bun să câștige în meciul de sâmbătă. Eu îl cunosc bine pe căpitanul României, Mihai Macovei, pentru că suntem colegi de club. Până acum dădeam amândoi ce avem mai bun pentru gruparea noastră, dar acum vom fi adversari și fiecare va juca pentru țara sa”.

Antrenorul Georgiei, neozeelandezul Milton Haig, a apreciat că România are o tradiție mai mare în sportul cu balonul oval decât Georgia, dar confruntarea se anunță una deschisă.

”Meciul cu România este foarte dificil pentru formația noastră. Cu toate acestea, vrem victoria. Țara gazdă are o tradiție mai îndelungată în privința acestui sport frumos, rugby, dar acum stilul lor este apropiat și în concluzie confruntarea este una deschisă”, a afirmat Haig.

Înaintea ultimei etapei a competiției Rugby Europe Championship 2015, Georgia conduce în clasament, cu 17 puncte, urmată de România, 15 p, Spania, 9 p, Rusia, 9 p, Portugalia, 5 p, Germania, 1 p.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.