Val de sinucideri de la începutul primăverii

Zeci de oameni din toată ţara şi-au pus capăt zilelor. Psihiatrii atrag atenţia şi spun că aceasta este cea mai periculoasă lună din an în care depresivii ajung să recurgă la gesturi extreme.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit spânzurat în casa în care locuia singur, din ancheta preliminară a poliţiei rezultând că este vorba de o sinucidere, pe fondul unei depresii şi al consumului de alcool. Tânărul de 20 de ani, din Râşca, a fost văzut ultima oară în viaţă de un unchi, care l-a condus acasă. Bărbatul a relatat că tânărul era băut, iar el l-a condus acasă luni, în jurul orei 12.00. Tânărul a fost găsit spânzurat cu un cablu electric de o grindă, în cerdacul casei. Din relatările rudelor s-a stabilit că tânărul ar mai fi avut trei tentative de suicid în Italia, în perioada în care locuia cu părinţii săi.

Doi tineri ieşeni au descoperit pe 15 martie trupul unui bărbat care s-a spânzurat în cartierul Tătăraşi, în apropierea treptelor unui bloc. Bărbat de aproximativ 35 de ani a ales să-şi pună capăt zilelor în apropierea restaurantului El Croco, spânzurându-se de o balustradă, la miezul nopţii.
Un bărbat de 74 de ani, care a stat internat trei săptămâni la psihiatrie, suferind de depresie, a fost găsit spânzurat zilele trecute, la mai puţin de 24 de ore după ce a fost externat de medici. Se pare că bătrânul n-a mai putut suporta singurătatea, după ce la sfârşitul anului trecut şi-a înmormântat soţia şi a căzut într-o depresie profundă.

Vărul tenismenei Simona Halep s-a sinucis, pe 9 martie. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit spânzurat cu un cablu electric. Anchetatorii spun că Nicea Arghir avea mania jocurilor de noroc și strânsese multe datorii, inclusiv la cămătari.

Trupul unui bărbat de 26 de ani a fost găsit fără suflare, în podul casei, pe 8 martie, de familia acestuia. Tragedia a avut loc în localitatea Belinț. Disperați, oamenii au sunat la 112, dar medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să conteste decesul. Se pare că tânărul și-a pus capăt zilelor din cauza unor probleme de cuplu, scrie lugojonline.ro. Vecinii au spus că ghinionul s-a ținut lanț de familia respectivă pentru că și tatăl bărbatului, fost ofițer în cadrul armatei, a murit într-un accident de circulație, iar bunicul acestuia, fost polițist, a murit electrocutat în fața casei. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.

De asemenea, un copil de 15 ani din Vaslui a recurs la un gest necugetat după o ceartă cu părinţii, pe 7 martie.  Astfel, în cursul nopţii de vineri, el a ieşit din casă pe furiş şi s-a spânzurat de un copac din curte. Familia l-a găsit abia în zori zilei. Băiatul suferea cumplit pentru că părinţii lui erau despărţiţi şi îi lipsea afecţiunea acestora. Mai mult, înainte de sinucidere, el le-a lăsat un mesaj pe telefonul mobil în care le scria că nu mai poate trăi în acest mod. Cu toate că la faţa locului a ajus de urgenţă o ambulanţă, băiatul nu a mai putut fi salvat. Şocant este faptul că el nu se afla la prima tentativă de suicid, în urmă cu câteva săptămâni încercând să îşi taie venele. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a determina cu exactitate modul în care s-a produs incidentul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.