UNPR rămâne fidel PSD
Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat sâmbătă, la lucrările Consiliului Național al social-democraților, că PSD și UNPR „sunt aliați în cea mai serioasă și mai stabilă construcție politică” iar formațiunea pe care o conduce rămâne un „partener devotat” acestei alianțe, potrivit Agerpres.
„PSD este și rămâne o forță, pentru că exprimă voința a milioane de români, este voința a milioane de tineri și vârstnici, de muncitori, agricultori, a milioane de familii care muncesc pentru a-și construi un viitor. Vă mulțumesc pentru corectitudinea parteneriatului politic pe care îl avem. PSD și UNPR sunt aliați în cea mai serioasă și mai stabilă construcție politică. Ne unesc aceleași valori și principiile moderne ale politicii pe care o reprezentăm. Sunt aici pentru a vă asigura că UNPR rămâne același partener devotat alianței din care face parte”, a spus Oprea în discursul său.
El a afirmat că UNPR susține atât Guvernul Ponta, cât și actuala majoritate parlamentară, „indiferent de speculații”.
„Ne-am respectat cuvântul dat. De fiecare dată ne-am demonstrat onestitatea și seriozitatea, fiindcă am pus întotdeauna umărul la stabilitatea economică și politică a acestei țări. Vom face același lucru în continuare. De aceea, susținem Executivul condus de Victor Ponta și susținem actuala majoritate parlamentară. Indiferent de speculații, UNPR rămâne fidel principiului stabilității. Suntem în acest Guvern pentru a guverna. Nu facem jocuri de culise, înțelegeri pe sub masă și, cel mai important, nu ne lăsăm partenerii la greu. Acesta este modul în care UNPR înțelege să facă politică”, a susținut Oprea.
Liderul UNPR a subliniat faptul că formațiunea pe care o conduce este una „de construcție”, astfel că îl susține pe președintele Klaus Iohannis în proiectele majore de securitate națională, fiindcă nu poate fi ignorat „contextul regional de securitate și nici rolul președintelui în acest domeniu”.
„Totodată, UNPR rămâne fidel interesului național. Susține orice demers în acest sens, indiferent de inițiatorul acestuia. Prin urmare, așa cum îl susținem pe Victor Ponta la guvernare, la fel îl susținem pe președintele Klaus Iohannis în proiecte majore de securitate națională, pe care și le asumă în acord cu prevederile Constituției. Suntem un partid de construcție. (…) Vom vota orice proiect de interes național pentru România”, a precizat Oprea.