Primele imagini de la locul avionului prăbușit în Alpi

O tragedie cumplită a zguduit, marţi, Europa. Un avion cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în sudul Franţei. Printre victime sunt şi zeci de copii. Aeronava zbura de la Barcelona spre Dusseldorf. Autorităţile de la Bucureşti au confirmat că în avion nu era niciun român

Cotidianul german Bild a publicat o primă imagine de la locul prăbuşirii aeronavei Airbus A-320 a companiei German Wings. În imagine se poate vedea o bucată din fuselajul avionului. 150 de persoane ar fi murit, marţi, după prăbuşirea zborului 4U9525 în Alpii francezi. La bordul aeronavei s-ar fi aflat şi doi copii mici, dar şi 16 elevi şi două profesoare de la o şcoală din apropiere de Dusseldorf.

Avionul zbura pe ruta Barcelona – Dusseldorf şi s-a prăbuşit la aproximativ o oră de la decolare.

Avionul Airbus A320 al companiei germane low-cost Germanwings care s-a prăbușit marți în Alpii francezi fusese supus unei revizii ample ‘în vara anului 2013’, a declarat directorul executiv al companiei, Thomas Winkelmann, la Koln (vestul Germaniei), relatează AFP.

‘O verificare constantă de tip C, adică o revizie amplă, a avut loc după cum era prevăzut în livretele Airbus în vara anului 2013’ a declarat el în cadrul unei conferințe de presă. Acest tip de revizie are loc în general la fiecare 12-18 luni și prevede în special verificarea minuțioasă a structurii aeronavei.
Winkelmann a subliniat că aparatul a fost livrat companiei Lufthansa, din care face parte Germanwings, în urmă cu 24 de ani, ‘în 1991’.
‘Ultimul control de rutină al aparatului a fost efectuat ieri, 23 martie, la Düsseldorf de către serviciile tehnice de la Lufthansa’, a adăugat el. Winkelmann a indicat că pilotul zborului avea ‘peste 10 ani’ de experiență la Lufthansa și Germanwings și ‘peste 6.000 de ore de zbor’ la activ pe aparate tip Airbus.
Coborârea avionului ‘a durat în total opt minute’, în timp ce contactul cu aparatul care zbura deasupra Alpilor francezi ‘a fost pierdut la 10.53 (09.53 GMT)’, a precizat el. ‘Apoi, avionul s-a prăbușit’, a menționat Winkelmann, la Koln, unde se află sediul Germanwings.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.