Referatul în cazul Vâlcov a ajuns la ministrul Justiției

0

Procurorul general, Tiberiu Nițu, i-a transmis ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, cererea însoțită de referatul cauzei în baza cărora să solicite Senatului încuviințarea efectuării în continuare a urmăririi penale, reținerii și arestării preventive a senatorului Darius-Bogdan Vâlcov.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Senatului încuviințarea efectuării în continuare a urmăririi penale, reținerii și arestării preventive a senatorului Darius-Bogdan Vâlcov sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale”, potrivit unui comunicat al PÎCCJ.

Faptele reținute în sarcina lui Vâlcov formează obiectul unui dosar al Direcției Naționale Anticorupție, mai relevă sursa citată.

Comisia juridică a Senatului a dat marți un aviz negativ cu privire la solicitarea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive în cazul senatorului Darius Vâlcov în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.