Statul va încasa milioane de euro din jocurile de noroc online
Senatul a adoptat miercuri cu 85 voturi pentru, 41 voturi împotriva şi nicio abţinere un proiect de lege care va reglementa şi taxa jocurile de noroc online, domeniu de activitate care funcţioneaza în România de peste 10 ani într-o zona gri şi care va aduce în plus la bugetul de stat câteva zeci de milioane de euro anual, taxe care până acum nu au fost colectate datorită legislaţiei deficitare.
In 2009 s-a incercat prima reglementare a jocurilor de noroc online si in Romania, prin OUG 77/2009 dar pana astazi nu s-a eliberat nici o licenta sau autorizatie pentru acest tip de activitate, tara noastra pierzand anual cel putin 50 mil EUR in taxe. Daca in toate tarile Uniunii Europene au existat organisme specializate care sa reglementeze si sa controleze acest domeniu, in Romania legislatia a fost gandita de Ministerul de Finante care a incercat sa “reinventeze” acest domeniu si sa introduca in legislatie prevederi care erau inaplicabile pe langa alte prevederi care incalcau in mod flagrant legislatia Uniunii Europene si care urmau sa declanseze o procedura de infringement impotriva Romaniei.
S-a creat astfel o stare de incertitudine de care au profitat din plin companiile ce ofereau jocuri de noroc online, acestea desfasurandu-si activitatea fara nici un impediment pe teritoriul Romaniei in ultimii ani fara a plati nici un leu la bugetul de stat dar si fara a fi deranjati de vreo autoritate.
Situatia s-a schimbat in 2013 odata cu infiintarea ONJN ( Oficul National pentru Jocuri de Noroc ) organism care are ca principal obiectiv si aducerea in legalitate a organizatorilor de jocuri de noroc online, pe acelasi model si structura cu organisme similare din alte tari: ARJEL – Franta, UKGC – Marea Britanie, DGOJ – Spania, Kansspel Commissie – Belgia, etc.
Actiunile intreprinse dupa infiintarea ONJN au insemnat amenzi usturatoare pentru reclama si publicitate in domeniul jocurilor de noroc online cat si notificari sau somatii trimise organizatorilor de astfel de jocuri. Unii dintre cei mai mari operatori listati pe bursa precum Bwin, PartyPoker, Titan Bet, Ladbrokes si mai nou Bet At Home si grupul 888 au facut rapid un pas in spate si au incetat definitiv sau partial orice activitate in Romania in asteptarea unei legislatii care sa le permita sa intre in legalitate. Desi actiunile Oficiului s-au desfasurat in forta si au transmis un puternic semnal in piata, unii operatori precum Bet365 , Sportingbet , Betclic , 10 Bet sau Paddy Power au sfidat autoritatile si au profitat de golul ramas intensificand actiunile de promovare ilegale ajungand sa detina o cota importanta de piata si sa faca profituri de zeci de milioane de euro fara a plati taxe.
Amenzile de sute de mii de lei aplicate in ultimii 2 ani de la infiintarea ONJN au fost contestate de operatorii economici insa pana acum nici un proces nu a fost castigat, organizatorii de jocuri de noroc online fiind fortati sa ia in serios autoritatile.
OUG 92/2014 si proiectul de lege aflat in Parlament au creat posibilitatea reala pentru organizatorii online de a se licentia si de a plati taxe precum in celelalte tari. Astfel, companiile care isi vor manifesta interesul pentru piata din Romania, vor putea functiona o perioada de pana la 12 luni [3], cu plata taxelor in avans si indeplinirea unor formalitati simplificate. In aceasta perioada, organizatorii sunt obligati sa se conformeze tuturor cerintelor legale putand astfel sa obtina o licenta cu o validitate de 10 ani. Taxarea se va face cu un procent de 16% aplicat profitului brut, dar si prin taxe fixe anuale cuprinse intre 6.000 EUR si 120.000 EUR.
In plus, noua legislatie creaza si mijloacele prin care domeniile de internet ale operatorilor ilegali vor putea fi blocate, iar platile catre acestia interzise pe modelul aplicat deja cu succes in unele tari Europene si datorita carora piata neagra este adusa aproape de 0.
De pe urma aprobarii proiectului de lege, vor avea de castigat insa multe alte sectoare.Organizatorii de jocuri de noroc online sunt cunoscuti in intreaga lume pentru sumele impresionante cheltuite pe campanii de marketing si promovare. In urma controalelor efectuate de ONJN s-a indisponibilizat o suma de 1,8 mil EUR care reprezenta bugetul unui singur organizator online platit pe un an pentru servicii de marketing in Romania.
O alta categorie foarte importanta este cea IT, acest domeniu fiind unul in continua schimbare si adaptare la tot ceea ce este mai nou pe piata. In acest moment exista deja companii care produc cele mai noi si performante softuri in domeniul jocurilor de noroc la noi in tara si este de asteptat o explozie a angajatilor in acest domeniu odata cu aparitia organizatorilor de jocuri de noroc licentiati. Betfair Romania Development SRL Cluj ( cifra de afaceri in 2013 de peste 14,5 mil EUR ), Internet Marketing On Line SRL Timisoara ( cifra de afaceri in 2013 de peste 4,5 mil EUR ) si Everymatrix SRL Bucuresti ( cifra de afaceri in 2013 de peste 2,1 mil EUR ) sunt printre cele mai mari companii care produc software dedicat jocurilor de noroc online in Romania si il livreaza in intreaga lume. O dezvoltare puternica o vor avea si afacerile de tip “call center” unde vor aparea cateva sute de locuri de munca in fiecare an care sa serveasca industriei jocurilor de noroc online.
Daca aruncam o privire la cum se descurca alte tari, ne putem astepta la o crestere semnificativa a incasarilor la buget din domeniul jocurilor de noroc dupa licentierea unui numar mare de operatori online.
In urma cu cateva zile, Danemarca a publicat raportul oficial pe anul 2014 si taxele colectate au ajuns la peste 100 mil EUR de la un numar de peste 30 operatori licentiati in crestere cu 20% fata de sumele colectate in 2013 si cu 40% fata de 2012, anul in care s-au emis primele licente online.
Bulgaria, care are mai putin de un an de la data emiterii primelor licente pentru jocurile de noroc online, a raportat incasari la bugetul de stat de 15 mil EUR pe prima jumatate a lui 2014 de la doar 3 operatori licentiati. Cu o populatie de aproape 8 milioane de locuitori si venituri medii sub cele din Romania, vecinii de la sud au facut un pas important cu legislatia adoptata la inceputul lui 2014. Tinand cont si de faptul ca populatia din Romaina are un apetit considerabil mai mare pentru joc, ne putem asadar astepta la peste 50 mil EUR colectate in plus la buget in primele 12 luni, suma urmand sa creasca odata cu dezvoltarea acestui domeniu care se estimeaza ca va ajunge global la peste 40 miliarde de EUR in 2015.