Emeric Ienei, ignorat de Iordănescu
În jurul naţionalei, ambianţa este bună, poate chiar prea bună, mai ales după vizita lui Mircea Lucescu în cantonamentul tricolorilor.
Deşi se vorbeşte foarte mult despre apropierea legendelor fotbalului românesc de echipa naţională, Emeric Ienei, selecţionerul din prima perioadă a „Generaţiei de Aur” şi în acelaşi timp antrenorul care, în 1990, calificase România la un Mondial după o secetă de 20 de ani, a fost uitat pe nedrept. Întrebat dacă selecţionerul i-a făcut o surpriză plăcută, Ienei a avut un moment de ezitare. Apoi a spus cu tristeţe în glas: „Nu, Iordănescu nu m-a invitat nici în cantonamentul naţionalei şi nici la meci. De fapt, n-am mai vorbit cu el de o lună… Sigur, nu acuz pe nimeni, poate că lumea crede că mă aflu la Oradea, dar eu sunt în aceste zile la Bucureşti”.