Dan Cristian Popescu, despre înființarea unui Muzeu al Totalitarismului!

Deputatul PNL, Dan Cristian Popescu, a făcut, în această săptămână, o nouă declarație politică în plenul Camerei. Deși a depus numeroase proiecte de lege în cei doi ani și jumătate de mandat, cel privind  înființarea unui Muzeu al Totalitarismului, muzeu ce ar trebui să funcționeze în clădirea Fortului 13 de la Jilava, este unul dintre proiectele cele mai dragi deputatului Popescu.

Încă din momentul lansării acestui proiect de lege, pe 21 decembrie 2013, într-o conferință găzduită chiar de Parlament, a fost vizibil un interes crescând al opiniei publice cu privire la acest subiect. De altfel, însuși președinte Klaus Iohannis și-a exprimat dorința de a vedea un muzeu al memoriei totalitare a comunismului.

Vă prezentăm în continuare declarația politică a incisivului deputat Dan Cristian Popescu:

„Cei ce urmăresc activitatea mea parlamentară, cunosc preocuparea mea față de păstrarea și cultivarea memoriei vii a nopții totalitare care, între 1938 și 1989, a cuprins România.

Între proiectele de lege propuse în acest sens, este și cel cu privire la înființarea unui Muzeu al Totalitarismului, muzeu ce ar trebui să funcționeze în clădirea Fortului 13 de la Jilava.

Din momentul lansării acestui proiect de lege, pe 21 decembrie 2013, într-o conferință găzduită chiar de Parlament, am constatat cu bucurie un interes crescând al opiniei publice cu privire la acest subiect.
Domnul președinte Klaus Iohannis și-a exprimat dorința de a vedea un muzeu al memoriei totalitare a comunismului. Fostul președinte al României, domnul Emil Constantinescu a dezvoltat de asemenea, dinspre societatea civilă, un proiect pentru construirea unui Memorial la Fortul 13 din Jilava.

Mai mult chiar, după beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika de către Papa Francisc, Fortul 13- inaccesibil acum și un spațiu impropriu pentru vizitare, a atras și atrage mulți pelerini și studioși catolici, care după canonizarea și popularizarea martirului român, se întâlnesc cu memoria neagră a istoriei comunismului.

Cu toate că interesul există, primesc de la prieteni din societatea civilă, care au fost alături de mine încă de la începutul acestui demers, informații triste și îngrijorătoare.

De mai bine de o lună și jumătate Fortul 13 este permanent inundat iar eforturile personalului penitenciarului de a pompa apa se dovedesc a fi o muncă sisifică.

Celulele negre, celula memorial a martirului Vladimir Ghika, casimca, sunt inundate. Structurile de rezistență, din pricina înghețurilor și dezghețurilor alternative, sunt grav avariate. La țarcurile pentru plimbarea deținuților, postul de observație este pe cale să se prăbușească. De asemenea fațadele sunt foarte grav avariate.

Soluții există. Este nevoie înainte de orice de implicarea guvernului prin Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, aflate în subordinea sa.

Acestea trebuie să găsească soluția tehnică și resursele financiare pentru renovarea, consolidarea și protejarea zonei. Iar noi, parlamentari și societate civilă, trebuie să rămânem implicați, să ajutăm la găsirea și aplicarea soluției.

Eu mă voi implica. Sper să fiți alături de mine.

Sper să nu se adeverească și în acest caz proverbul care spune: ”copilul cu mai multe moașe riscă să rămână cu buricul netăiat.”
Interesul crescut al actualului președinte al României, domnul Klaus Iohannis, implicarea fostului președinte, domnul Emil Constantinescu, voința guvernului- exprimată inclusiv prin avizul favorabil dat proiectului meu de lege, implicarea societății civile, nu pot să ducă, sper eu, decât la salvarea Fortului 13 Jilava și la transformarea sa în muzeul memoriei coșmarului comunist”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.