Final Frontier, târg de carte SF & Fantasy
Cât e de lung week-end-ul ce stă să vină, pe 28 și 29 martie, la Nexus Gamers Club (B-dul. Elisabeta nr. 37) de la 10:00 la 19:00, se desfășoarăediția numărul 4 a singurului târg de carte nișat pe SF & Fantasy, Final Frontier.
Dacă ești un om al cuvintelor, Oliviu Crâznic și Michael Haulică te așteaptă duminică la un demo al Atelierului de scriere creativă în SF & Fantasy. Cum creezi o lume nouă de la zero? Cum o faci să fie credibilă? Există reguli în SF& Fantasy?
Iar în cazul în care cuvintele tale vor să devină vocale, participă la dezbateri și la lansări de carte, spune-ți părerea și discută direct cu scriitori și editori: Sharia de Roxana Brînceanu, Conexiunea Mona Lisa de William Gibson, dar și discuții despre SF-ul românesc în 2014, realizări și nerealizări, relansarea colecției Nautilus a Editurii Nemirași multe altele se găsesc în program.
Cavalerii Jedi de la Fan Clubul Star Wars și Societatea Tolkien din România s-au alăturat acestei reuniuni de SF și Fantasy cu evenimente care mai de care mai tentante. Participă sâmbătă la jocul de trivia lansat chiar de Lucian Mîndruță, ambasador oficial Star Wars și poți primi chiar tu o diplomă de Cavaler Jedi. Sau poate vrei să te inspiri din creația unui geniu la Tolkien Reading Day preview. Unde mai pui că ambele fan cluburi și-au unit forțele pentru a desemna câștigătorii concursului de fan fiction al târgului.
Eveniment marca Bookblog.ro- cel mai important blog despre cărți și lectură de pe internetul românesc. În cei peste nouă ani de existență, el a devenit un reper pentru tinerii pasionați de lectură, un ghid care îi ajută să aleagă mai bine și mai ușor cărțile care merită citite.