O formă violentă a virusului gripal face ravagii în România
Noul virus gripal face ravagii anul acesta. Numărul celor infectaţi, dar şi cel al deceselor au crescut îngrijorător. Medicii se confruntă cu o nouă formă a virusului, mult mai violentă şi rezistentă la tratament, informează România TV.
Aproape 120.000 de români au fost infectaţi cu noua formă a virusului gripal de la începutul anului şi până acum, cu mult peste numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, numărul deceselor a ajuns la 36. Medicii avertizează că se confruntă cu o nouă tulpină a virusului gripal, una mult mai agresivă, iar numărul cazurilor va creşte pe măsură ce vremea se va încălzi.
Cel mai afectaţi sunt copiii, dar medicii avertizează că şi adulţii pot avea probleme grave de sănătate din pricina noii tulpini. Primele afectate sunt căile respiratorii, după care virusul se instalează direct în plămâni, iar în cazuri excepţionale pot fi afectate şi alte organe interne, aşa că tratamentul trebuie administrat cât mai rapid.