Mesajul ministrului Culturii de Ziua Academiei Române
Întemeierea Academiei Române, consolidarea României moderne și realizarea Marii Uniri sunt strâns legate, a afirmat vineri ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, la ședința solemnă a Academiei Române, prilejuită de aniversarea a 149 de ani de la înființare.
„În marea lor înțelepciune, întemeietorii și primii membri ai forului suprem al culturii române au pus bazele viitoarei unități naționale, furnizând culturii noastre, într-un răstimp relativ scurt, dar intens, primele dicționare, gramatici și cărți de istorii, primele ediții de texte și întâiul panteon spiritual”, a spus Vulpescu, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, remis Agerpres.
În opinia acestuia, la un an distanță de aniversarea unui secol și jumătate de activitate academică neîntreruptă și la trei ani de celebrarea unui secol de la Marea Unire, România are nevoie de „un nou proiect, pentru următorul secol”, iar Academia Română este „unul dintre pilonii pe care se va sprijini acest proiect”.
„Vă propun să ne gândim împreună, de pe acum, la câteva idei. Intenționez să lansez inițiativa restaurării și punerii în circuitul public de vizitare a tuturor caselor artizanilor Marii Uniri, în paralel cu elaborarea unui dicționar istoric al acestor personalități din toate teritoriile românești. Unii dintre aceștia au fost membrii Academiei Române, deci mi se pare firesc ca aceasta să fie partener în tot ceea ce presupune celebrarea memoriei corifeilor de la 1 Decembrie”, a arătat Ionuț Vulpescu.
De asemenea, ministrul Culturii a propus înființarea unui Centru Național de Istorie a Unității Naționale.