Obuze asupra unui spital din Donețk

Un spital din Donețk, bastion al separatiștilor proruși în estul Ucrainei, a fost duminică, în ziua Paștelui ortodox, ținta unui atac cu obuze, au anunțat autoritățile locale, precizând că tirurile nu au făcut victime, transmite AFP.

‘Patru obuze de mortier au căzut asupra Spitalului Nr. 21 duminică dimineața. Trei au explodat pe teritoriul spitalului, iar unul a căzut pe acoperiș și nu a explodat’, a indicat Ivan Prihodko, șeful administrației districtului Kuibîșevski din vestul orașului Donețk, potrivit site-ului oficial al separatiștilor.

El a adăugat că tirurile au venit dinspre Piski, localitate aflată sub controlul forțelor ucrainene și situată în apropiere de ruinele aeroportului din Donețk, ocupat din ianuarie de rebeli.

‘Sunt pagube nesemnificative și bombardamentul nu a făcut victime’, a declarat Iuliana Bedilo, purtător de cuvânt al rebelilor.

În pofida armistițiului instaurat la 15 februarie, care este în general respectat, lupte sporadice mai au loc în estul prorus al Ucrainei, în special în împrejurimile aeroportului Donețk și în localitatea Șirokin, situată la 10 kilometri de portul strategic Mariupol, ultimul mare oraș din zona de conflict care se mai află sub controlul Kievului.

Misiunea de supraveghere a OSCE, prezentă în zona de conflict, a semnalat duminică, într-un comunicat, ‘reluarea luptelor, sâmbătă seara, la Șirokin, după trei zile de acalmie’.

La rândul său, armata ucraineană a anunțat ‘o intensificare a activităților de cercetare aeriană din partea inamicilor’.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.