SUA: Georgia legalizează folosirea canabisului în scopuri medicale
Georgia (sud-estul SUA) a devenit de joi al 24-lea stat american care legalizează canabisului în scopuri terapeutice după promulgarea unei legi în acest sens de guvernator, relatează AFP.
„Așteptarea se termină în sfârșit pentru pacienții în suferință”, a declarat guvernatorul Nathan Deal într-un comunicat, după ce a parafat textul aprobat de aleșii statului luna trecută.
Legea dezincriminează deținerea de canabis sub formă uleioasă, deoarece ea conține tetrahidrocanabinol (THC), o substanță care alină durerea în unele boli precum cancer, scleroza în plăci, Parkinson și epilepsia.
Legislația în materie de canabis este în schimbare rapidă în SUA, unde este considerat în continuare un drog ilegal de autoritățile federale, dar poate fi cumpărat legal în 24 de state în scopuri medicale, în timp ce în două state, Colorado și Washington, chiar și în scopuri recreative.