DNA cere Senatului predarea înscrisurilor în dosarul Șova

Direcția Națională Anticorupție informează, luni, că a revenit cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul Dan Șova este cercetat pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

DNA a cerut Camerei Superioare a Parlamentului să urgenteze soluţionarea cazului Şova, senatorul scăpat de arest de colegii săi. Se aşteaptă toate documentele intocmite de Senat, şi asta în următoarele 24 de ore. Între timp, premierul Victor Ponta susţine că Biroul Permanent al Senatului va lămuri rapid situaţia, după ce Curtea Constituţională a arătat că, fără un asemenea document, procesul de votare nu e finalizat. Reamintim că DNA a mai trimis două cereri similare către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în 9, respectiv 14 aprilie, ambele rămase, însă, fără răspuns.

În acest document transmis de DNA preşedintelui Senatului, Direcţia cere predarea tuturor înscrisurilor întocmite de Senat ca urmare a cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.

Totodată, se solicită toate înscrisurile întocmite de către Senatul României în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor făcute de către Parchetul Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.