Steaua, învinsă acasă de Oțelul! Argăseală acuză arbitrajul!

Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, a acuzat dur arbitrajul după înfrîngerea roş-albaştrilor de pe teren propriu în faţa Oţelului, scor 1-2.

„Cred că nici noi n-am jucat ce trebuia să joace o echipă care vrea campionatul. Nu mi-a fost dat niciodată să văd un asemenea arbitraj. Nu am nici o explicaţie. Acest campionat va fi decis într-o proporţie mare de arbitraj. Am avut două penalty-uri clare, al treilea discutabil. Primul gol al lor a fost dintr-o poziţie de ofsaid. O ruşine de arbitraj!

Şi arbitrul de linie, şi cel de centru sunt la fel de vinovaţi. După meciul cu Astra am atras atenţia că ceva nu e în regulă. Asemenea manieră de arbitraj e intolerabilă şi inexplicabilă. Băieţii noştri trebuie să se motiveze singuri. Ei sînt singurii responsabili de ceea ce se întîmplă.

Costel Gâlcă va duce acest campionat pînă la capăt. E misiunea lui şi trebuie să arate că echipa merită să câştige campionatul”, a spus Argăseală la Look tv.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.