Liberalii atacă la CCR hotărărea Senatului în cazul Șova
Preşedintele comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc a anunţat, miercuri, că PNL are pregătită contestaţia pe care o va depune la Curtea Constituţională, imediat după ce hotărârea Senatului privind votul în cazul Dan Şova va fi publicată în Monitorul Oficial.
Cătălin Boboc a precizat că, în opinia sa, Biroul Permanent a decis „în mod eronat” să mandateze pe preşedintele Senatului să semneze proiectul de hotărâre al comisiei juridice.
Liberalul a precizat că hotărârea privind votul din 25 martie se află menţionată şi în stenograma şedinţei în care s-a decis respingerea cererii DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova şi că ceea ce trebuia Senatul să facă era ca, prin intermediul Departamentului legislativ, să redacteze acea hotărâre, care mai apoi să fie semnată de Călin Popescu Tăriceanu şi trimisă la Monitorul Oficial, scrie Mediafax. Potrivit lui Boboc, Senatul se află, în acest moment, într-o „situaţie nemaîntâlnită”.
Preşedintele comisiei juridice a anunţat că PNL are pregătită contestaţia către Curtea Constituţională, pe hotărârea ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial şi că există şi semnăturile pentru acest demers.
„Aşteptăm ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial şi Curtea va decide”, a spus Cătălin Boboc.