Motivarea ÎCCJ în dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis

ICCJ a stabilit, în luna ianuarie, că fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, nu a fost în stare de incompatibilitate. În motivarea deciziei prin care actualul preşedinte al României a câştigat procesul cu ANI se arată că Iohannis, în calitate de primar al Sibiului şi de reprezentant în AGA a SC „Apă Canal” SA Sibiu, a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal.

Curte Supremă a publicat motivarea la decizia prin care Klaus Iohannis a câştigat procesul cu ANI. „Intimatul-reclamant (…) a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal şi pentru realizarea unui obiectiv regional ce corespunde scopului urmărit prin reorganizarea societăţii şi care depăşeşte sfera de interes local a unităţii administrativ teritoriale pe care o reprezintă”, arată judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în motivarea deciziei de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul lui Klaus Iohannis, potrivit romanialibera.ro.

Astfel, magistraţii subliniază că, dincolo de particularităţile oricărei situaţii de fapt „nu se poate afirma de plano” că funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional.

„Având în vedere faptul că incompatibilitatea în cauză este generată exclusiv de cumularea calităţii de primar cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în Adunările Generale ale societăţilor comerciale de interes local, iar în speţă nu s-a demonstrat că intimatul-reclamant (Klaus Iohannis – n.red.) a deţinut această din urmă calitate, criticile recurentei pârâte (ANI – n.red.) pe acest aspect apar nefondate”, conform motivării instanţei supreme.

De asemenea, judecătorii de la ICCJ nu au ignorat nici „caracterul permisiv” al prevederilor legale, prin care se dispune că, în Adunarea Generală a Acţionarilor, „acţionarii persoanelor juridice pot fi reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicirea pentru respectiva adunare generală”.

„Prin includerea cuvântului ‘pot’ legiuitorul lasă la latitudinea subiectelor de drept să facă sau să nu facă anumite acţiuni, ceea ce înseamnă că intimatul-reclamant în calitate de primar al Municipiului Sibiu avea posibilitatea să accepte sau s- refuze mandatul de reprezentare a Unităţii Administrativ teritoriale în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii SC ‘Pieţe Sibiu’ SA sau participarea la Adunarea Generală a Acţionarilor în situaţia în care a fost desemnat”, conform motivării instanţei.

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins, în 21 ianuarie, recursul ANI.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI.

Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Decizia ANI a fost contestată de Iohannis la Curtea de Apel Alba-Iulia, care în septembrie 2013 i-a dat câştig de cauză şi a dispus anularea hotărârii.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, în 16 decembrie 2014, că articolul în baza căruia Klaus Iohannis şi alţi aleşi locali au fost declaraţi incompatibili este constituţional.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 în baza căruia inspectorii de integritate au constatat că actualul preşedinte este în stare de incompatibilitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.