Expoziție-concurs Fotogeografica, la Palatul Șuțu
Vernisajul expoziției-concurs Fotogeografica va avea loc, vineri 24 aprile 2015, începând cu ora 18:30, la Muzeul de Istorie al Municipiului București (Palatul Suțu).
Cu acest prilej va fi lansat și catalogul Fotogeografica 2015 ce va conține pe lângă fotografiile premiate pe cele doua secțiuni wildlife și peisaj, cele mai reușite lucrări din galeria foto a concursului.
Salonul este deschis spre vizitare în perioada 25 aprilie — 17 mai 2015 și reunește un număr de peste 150 participanți din toată țara.
Fotogeografica este cea mai importanta manifestare la nivel național din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii și tradițiilor românești.
Proiectul este derulat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Tineretului și Sportului, cu sprijinul Muzeul de Istorie al Municipiului București, National Geographic Romania, Zitec, Facultatea de Geografie — Universitatea din București, Asociația Parcul Natural Văcărești, Asociația Română de Educație Speologică, Facultatea de Geografie — Universitatea Spiru Haret, Radio România București Fm, Adevărații Veloprieteni, A.S.Sfinx București, Foto4ever, Salvaspeo România, Clubul Studențesc de Artă Fotografică.