Tăriceanu: Măsura arestării trebuie să fie una excepţională, nu regulă!
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că oamenii trebuie să fie anchetați în libertate și numai în cazuri speciale, bine argumentate, se poate solicita și obține din partea judecătorului arestarea preventivă, pentru că altfel se merge către ”o zonă gravă de abuz și de exces de putere, care nu este specifică unei țări democratice”.
Preşedintele Senatului a spus că, în opinia sa, „măsura arestării trebuie să fie mai degrabă una excepțională și nu regulă” și a precizat că nu pledează pentru cazul unei persoane sau a alteia.
„Eu nu pledez pentru cazul unei persoane sau a alteia, pentru domnul Șova sau altul. Din păcate, nu este un caz singular al domnului Șova, el este un exemplu de care ne-am lovit cu toții și din care s-a creat o mare problemă politică. Dar nu este singurul caz. Sunt, din păcate, numeroase persoane din mediul politic sau din afara mediului politic, care sunt în situații mai mult sau mai puțin asemănătoare, unele chiar mai grave. Nu mă preocupă situația unei persoane anume, mă preocupă modul în care sunt aplicate niște principii și modul în care vedem că aceste excese din ce în ce mai mult iau amploare. Și putem să spunem da, e necesară lupta anticorupție, dar lupta anticorupție nu poate să însemne că tolerăm aceste abuzuri și aceste excese, vreau să fiu bine înțeles”, a explicat Tăriceanu.
În context, el a mai spus că este preocupat de faptul că sunt instituții fundamentale ale statului „profund slăbite”, iar în ultima perioadă „este un asalt concentrat din mai multe direcții asupra Parlamentului”. „Aici, Băsescu are rolul său malefic pentru că, din păcate, el și-a plantat oameni în diferite instituții ale statului, din direcția cărora aceste atacuri se realizează asupra Parlamentului și cred că ar fi fost momentul să discutăm foarte serios și cu responsabilitate, majoritatea împreună cu opoziția, aceste lucruri pentru că ele s-ar putea, astăzi, în această luptă politică, să dea impresia că afectează mai mult majoritatea. Mâine rolurile se pot schimba și cei care astăzi încearcă să profite și să încerce să ajungă la putere, bucurându-se de acțiunea procurorilor, s-ar putea să regrete”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.