Șoc la Ploiești. Petrolul se destramă!

Contractele lui Geraldo Alves (34 de ani) şi Filipe Teixeira (34 de ani) au fost reziliate unilateral de către oficialii echipei Petrolul Ploieşti. Salariile mari şi conflictele pe care aceştia le-au avut cu membrii staff-ului i-au determinat pe şefii prahovenilor să-i excludă din lot.

Geraldo Alves (34 de ani), căpitanul echipei Petrolul, şi Filipe Teixeira (34 de ani), cel mai bun marcator al ploieştenilor, au fost anunţaţi marţi că angajamentele lor au fost reziliate unilateral. Potrivit digisport.ro, conducerea Petrolului a profitat de o „portiţă” prevăzută în Legea Insolvenţei, care permite unei societăţi aflate în acest proces să se despartă de angajaţii săi fără să achite despăgubiri.

În ceea ce-l priveşte pe Mircea Rednic, acesta mai are contract cu Petrolul până în vară şi are deja o ofertă din străinătate, de la gruparea croată Hajduk Split. „Nu am semnat prelungirea, eu am fost decis, dar nu am avut cu cine şi cu ce să discut. Nici nu ştiu cine va rămâne la echipă dintre jucători, este o situație delicată în momentul de faţă” a recunoscut Rednic.

20 de meciuri, 8 goluri și 3 pase decisive are Teixeira în acest sezon de Liga 1. Joacă la Petrolul din 2013

21 de meciuri, două goluri și o pasă decisivă are Geraldo în acest sezon de Liga 1. Joacă la Petrolul din 2012

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.