Incendiul din apropierea centralei Cernobîl a fost stins

Pompierii ucraineni au stins complet incendiul forestier care a făcut ravagii, timp de patru zile, în zona contaminată de radiații de lângă centrala nucleară avariată Cernobîl, a anunțat, sâmbătă, Serviciul pentru Situații de Urgență al Ucrainei, potrivit AFP.

Incendiul, care s-a declanșat la 28 aprilie și care a distrus o suprafață de aproape 320 de hectare, „a fost stins la orele 09.00”, sâmbătă, a precizat într-un comunicat Serviciul pentru Situații de Urgență.

Nivelul de radioactivitate a depășit ușor norma din situl centralei Cernobâl, definitiv închisă în anul 2000, ajungând la 58 de microroentgen pe oră, în locul nivelului maxim admis de 50 microroentgen/oră.

Acest incendiu a provocat un val de panică pe rețelele de socializare, mai ales la Kiev, capitala ucraineană de circa 2 milioane de locuitori, situată la aproximativ o sută de kilometri de Cernobâl, locul celei mai grave catastrofe din istoria industriei nucleare civile, în 1986. La acea epocă, autoritățile sovietice au ascuns multă vreme amploarea catastrofei.

Autoritățile ucrainene nu exclud ipoteza unui incendiu criminal.

Explozia din 1986 de la reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobâl a contaminat o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia și Belarus, pe atunci republici sovietice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.