Mircea Rednic, noul antrenor al lui Dinamo

Mircea Rednic, 53 de ani, este noul antrenor al lui Dinamo, ajungînd la un acord cu gruparea din ”Ștefan cel Mare” după despărțirea de Petrolul.

Mircea Rednic urma să își prelungească înțelegerea cu ploieștenii, însă nu a mai fost dorit de conducere. Acesta și-a reziliat contractul ieri, nemulțumit că șefii negociau deja cu Mihai Teja, scrie gsp.ro.

Tehnicianul îl va înlocui pe Flavius Stoican, contestat de galerie încă de la primele meciuri de la revenire.  Acesta s-a înțeles cu Negoiță în această dimineață în privința rezilierii contractului pe cale amiabilă.

Rednic va conduce antrenamentul echipei din această seară, programat la ora 17:00.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.