Campanie de donare de sânge, sâmbătă, în Parcul Herăstrău

O sesiunea de donare de sânge va fi organizată sâmbătă, între orele 10,00 și 14,00, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, de către Asociația React și Fundația Vodafone România, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, în cadrul programului „O șansă pentru viață”.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației React, sângele donat cu această ocazie va fi utilizat în spitalele din București pentru salvarea pacienților supuși unor intervenții chirurgicale sau a celor care necesită preparate sanguine.

„În București, deși zilnic donează aproximativ 200 de persoane, cantitatea de sânge recoltată acoperă doar 70% din cerere. Mai mult, pentru a putea asigura anumite preparate dar și pentru a crește siguranța produselor sanguine, sistemul transfuzional are nevoie de donatori fideli, voluntari, care donează din responsabilitate față de semeni și societate. Sesiunea de sâmbătă, prin sângele recoltat, oferă o șansă pacienților din spitale și vine în întâmpinarea persoanelor ocupate dar interesate să contribuie la salvarea de vieți omenești. Astfel, potențialii donatori au acces într-o zi de weekend la un proces de donare rapid și comod”, susțin reprezentanții asociației, conform comunicatului citat.

Bucureștenii care îndeplinesc condițiile minime pentru a deveni donatori sunt așteptați să doneze sânge benevol (fără bonuri valorice) în cadrul unității mobile „O șansă pentru viață” — un autobuz special compartimentat și dotat pentru a asigura circuitul necesar pe care trebuie să îl parcurgă un donator de sânge.

Cei care donează sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă în intervalul 18 — 60 ani, greutate 50 — 100 kg femeile și 60 — 100 kg bărbații, să nu fi suferit în ultimele luni intervenții stomatologice sau chirurgicale, să nu aibă/nu fi avut hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 4 dioptrii, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală.

Înainte de donare, se recomandă consumarea unei căni cu ceai sau cafea, un mic dejun normal (legume, fructe, fără multe proteine și grăsimi) și nu se fumează înainte și după donare cu o oră.

„O șansă pentru viață” este cel mai amplu program național de donare de sânge derulat până în prezent în România. Programul derulat de Asociația React și Fundația Vodafone România a fost lansat în mai 2008 cu scopul de a îmbunătăți sistemul transfuzional românesc. Până în prezent, în cadrul acestuia au fost recoltați mai mult de 66.000 de litri de sânge, care au salvat peste 200.000 de vieți.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.