Aderarea României la OCDE, obiectiv strategic al politicii externe

Aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) reprezintă un obiectiv strategic al politicii externe românești, inclus în programul de guvernare 2013-2016, a afirmat Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, la cea de-a 78-a sesiune a Comitetului Oțelului al OCDE, care se desfășoară la Paris în perioada 11-12 mai 2015.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, remis marți Agerpres, aderarea la OCDE poate aduce României numeroase avantaje, între care beneficiul apartenenței la clubul restrâns al economiilor dezvoltate și recunoașterea implicită, la nivel global, a statutului său de economie de piață funcțională și democrație consolidată, cu impact asupra ratingului de țară și atragerii investițiilor străine.

Totodată, ca urmare a aderării la OCDE, România ar beneficia de accesul la informațiile necesare în domeniile prioritare pentru România (cadrul de guvernare, reforma legislativă, anti-corupția, politica fiscală, infrastructura de transport, agricultura, educația etc).

De asemenea, demnitarul român a menționat că, potrivit programului de guvernare, eforturile României de a adera la OCDE se concentrează pe consolidarea participării experților români la structurile OCDE și întărirea relațiilor bilaterale cu statele membre ale organizației.

Referindu-se la tematica reuniunii, industria siderurgică, Maricel Popa a subliniat că în ultimii ani sectorul siderurgic din România a suferit mai multe transformări, atât în ceea ce privește capacitățile de producție, cât și gama de produse și gradul de dezvoltare a pieței.

În prezent, România participă la 32 de comitete sau alte instrumente ale OCDE în domenii variate (agricultură, IMM-uri, investiții străine, concurență, justiție etc), în 18 dintre acestea fiind membru de drept sau observator.

Înființată în 1961 cu sediul la Paris, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică are ca misiune promovarea politicilor pentru creșterea bunăstării economice și sociale a populației din întreaga lume. În prezent, OCDE are 34 de membri la nivel global și un buget de 357 milioane de euro.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.