Ponta recunoaște: Impozitarea bacșișului a fost o greșeală!
Premierul Victor Ponta recunoaşte că introducerea impozitului pe bacşis a fost o greşeală. Spune însă că e mai grav să perseverezi în greşeli decât să le repari.
Premierul Victor Ponta recunoaşte că introducerea impozitului pe bacşis a fost o greşeală. Spune însă că e mai grav să perseverezi în greşeli decât să le repari.
Astfel motivează şeful Guvernului decizia de a renunța la acest bir, după doar o săptămână, scrie Capital.ro. „E mai grav să perseverezi într-o greşeală decât să o recunoşti şi să o repari. Dacă în practică, nu ştiu ce s-a discutat cu mediul de afaceri, dar dacă în practică se găseşte o soluţie mult mai simplă, evident că sunt gata să o susţin”, spune Victor Ponta.
Va fi respinsă ordonanța în Parlament? „Eu nu vreau să o ținem așa, în zid. Dacă e ceva ce merge prost, vreau să reparăm”, mai spune premierul.
Până atunci, legea intrată în vigoare la 10 mai îşi face efectele, iar costurile administrative ale implementării şi retragerii sunt extrem de mari.
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, luni, în plenul Camerei, la „ora ministrului”, că impozitarea bacşişului şi a fost „o experienţă, nu un eşec” şi a renunţat la ea, iar deputatul PNL Andreea Paul a cerut demisia ministrul şi restituirea integrală a sumelor încasate.
Discuţiile din plenul Camerei Deputaţilor pe tema impozitării bacşişului au avut loc la solicitarea grupului popular şi democrat, în cadrul „orei ministrului”, prevăzută pe ziua de luni în noul regulament al Camerei.
„Această idee, a impozitării bacşişului a apărut în 2012, măsura a fost adoptată acum în contextul binecunoscut al controlalelor ANAF, mai precis atunci când se găseau în case de marcat diferenţe de bani nefiscalizate. Întreaga piaţă era nemulţumită de închiderea firmelor, aşa că am optat pentru această soluţie. Important este faptul că nu a fost o măsură pentru a mări taxele la buget, ci pentru a rezolva o problemă punctuală. Implementarea măsurii convenită cu reprezentanţii industriilor cu profil a ridicat şi alte nemulţumiri, iar pentru a le rezolva, am organizat o nouă consultare la sfârşitul săptămânii trecute şi am încercat să găsim împreună soluţii alternative, care să fie în beneficiul ambelor părţi. Concluzia întâlnirii a fost aceea de a renunţa la bacşişul reglementat prin Ordonanţa de urgenţă 8/2015. Au fost voci în cadrul acestei întâlniri care au susţinut păstrarea măsurii într-o formă opţională, dar, având în vedere că în practică apar situaţii care nu pot fi rezolvate, am renunţat la această măsură”, a afirmat Teodorovici.