DNA amenință Senatul cu acțiuni în justiție

Direcția Națională Anticorupție (DNA) solicită Senatului să îi transmită până miercuri toate înscrisurile întocmite în anii 2014 și 2015 de Comisia pentru Regulament.

Potrivit documentului adresat Biroului Permanent al Senatului, refuzul de punere la dispoziția DNA a documentelor solicitate „constituie infracțiunea de obstrucționare a Justiției”.

„În temeiul dispozițiilor art. 170, alin. 1 C.p.p., prin ordonanța nr. 122/P/2012 din 21 mai, DNA a dispus predarea de către Senatul României a tuturor înscrisurilor întocmite în anii 2014 și 2015 de Comisia pentru Regulament a Senatului. Prin urmare, vă solicităm să predați în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 27.05.2015 (…), toate înscrisurile întocmite în anii 2014 și 2015 de Comisia pentru Regulament”, se arată în documentul semnat de procuror-șef secție Constantin Claudiu Dumitrescu, și procuror Jean Uncheșelu.

Solicitarea primită din partea Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție din cadrul DNA a fost înregistrată la Senat în data de 21 mai, documentul intrând în atenția conducerii Senatului în ședința Biroului Permanent de marți.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.