Bestsellerurile verii la Bookfest Târgu-Mureş
Volumele Primul pas de Klaus Iohannis, publicat la editura Curtea Veche Publishing, Cronică de Cotroceni, de Adriana Săftoiu, apărut la editura Polirom şi Supunere, de Michel Houellebecq, lansat la editura Humanitas, deschid lista bestsellerurilor care vor putea fi găsite la standurile Bookfest Târgu-Mureş.
Primul pas, cea de-a doua carte semnată de Klaus Iohannis după preluarea funcţiei prezidenţiale, prezintă detalii din culisele campaniei electorale şi din primele zile ale mandatului său la Cotroceni. Volumul va fi subiectul unei discuţii incitante programată vineri, 5 iunie, cu participarea şefului Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache. Tot atunci, va fi prezentată cartea România – între lucrul bine făcut şi marea unire (editura ProUniversitaria), de Alexandru Radu şi Daniel Buti, în prezenţa celor doi autori.
Cronică de Cotroceni s-a epuizat deja
Adriana Săftoiu, fost consilier prezidenţial, îşi va prezenta volumul bestseller Cronică de Cotroceni (editura Polirom) duminică, 7 iunie, la ora 11:00, apărut deja într-un nou tiraj. Cartea cuprinde însemnările de jurnal ale autoarei, completate cu amintiri, toate reconstituind perioada activităţii sale de la Cotroceni. Tot în oferta Polirom, cititorii vor putea găsi cărţile Povestiri din Kolîma-volumul I, de Varlam Salamov, Numărul zero, de Umberto Eco şi primul volum al Operei poetice semnate de Paul Celan, toate numărându-se printre cele mai bine vândute titluri la Bookfest 2015.
Programul acestei ediţii este completat de două concerte susţinute de trupa Trei Parale (vineri, 5 iunie) şi Grigore Leşe (sâmbătă, 6 iunie), artistul urmând să îşi prezinte cu acest prilej şi cartea de memorii Acum ştiu cine sunt. Însemnări şi aduceri aminte, apărută la editura Humanitas.
În toate cele patru zile, Bookfest Târgu-Mureş va putea fi vizitat între orele 10:00 şi 20:00. Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele programate pe durata acestuia.
Vizitatorii vor avea de asemenea acces gratuit la proiecţia peliculei Aferim!, premiată cu Ursul de Argint la Berlin pentru cea mai bună regie şi prezentată în cadrul Cinematografului de Artă Bookfest.
Salonul de Carte Bookfest Târgu-Mureş este organizat de Asociaţia Editorilor din România şi de Consiliul Judeţean Mureş.