BCE a majorat plafonul de finanțare pentru băncile elene

0

Banca Centrală Europeană a majorat plafonul liniei de finanțare de urgență (ELA) destinată creditorilor eleni cu 500 de milioane de euro, transmite site-ul ekathimerini.com.

Băncile din Grecia pot accesa acum fonduri totale de 80,7 de miliarde de euro. Capitalul tampon de lichiditate s-a menținut la aproximativ trei miliarde de euro, astfel încât Banca Centrală a Greciei și BCE să poată reacționa în caz de urgență.

Instituția de la Frankfurt a majorat finanțarea de urgență pentru creditorii eleni ca răspuns la cererea Băncii Greciei, îngrijorată de retragerile record din depozitele bancare. Pe fondul temerilor privind ieșirea Greciei din zona euro (Grexit), ieșirile din depozite au depășit săptămâna trecută un miliard de euro, iar de la începutul anului persoanele fizice și juridice au retras din conturi peste 30 miliarde de euro, susțin surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Aceste evoluții au forțat instituțiile financiare elene să devină dependente de finanțarea de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei.

La începutul acestui an, BCE a încetat să mai accepte obligațiuni grecești drept garanții pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanțării băncilor grecești a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condițiile în care împrumuturile de care băncile grecești pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

În mod normal, băncile grecești își asigură necesitățile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creșterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanțarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.