Statul ar putea prelua Astra Asigurări
Guvernul pregătește o lege prin care se urmărește naționalizarea pe piața asigurărilor, anunță Realitatea Tv. Astfel statul ar putea prelua compania Astra, până nu de mult cel mai mare jucător din piaţă. În Monitorul Oficial s-a publicat deja o decizie prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară se va implica în managementul societăţii. Urmează legea care va facilita preluarea, prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a oricărei societăţi cu probleme din piaţa asigurărilor.
Mişu Negrițoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, a declarat pe 28 mai, că planul de redresare al companiei Astra Asigurări se află în grafic, iar în luna iulie vom şti dacă vreun investitor strategic este interesat de societate.
„Astra este o companie bună, are forţă de vânzări, de distribuţie, o paletă de produse, profesionişti, are sisteme. Eforturile noastre, inclusiv de marketing, sunt pentru a aduce un investitor strategic. Acesta ar repune societatea pe linia de dezvoltare. (…) Suntem în discuţie cu câţiva investitori strategici, ne implicăm şi noi la nivelul ASF. Vom şti dacă vreunul este realmente interesat şi structura tranzacţiei, probabil, în luna iulie”, a spus preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.
Întrebat dacă Astra Asigurări ar putea fi preluată de stat, Mişu Negriţoiu a spus că „nici nu ar putea, nu s-a discutat vreodată”, subliniind că nici nu crede că ar fi cea mai bună soluţie.
„Guvernul a aprobat miercuri proiectul legii rezoluţiei care ne-ar fi dat nouă posibilitatea să spargem societatea, să vindem activele mai sănătoase, să transferăm eventual la autoritatea de rezoluţie o parte din activele sau din pasivele societăţii. Deci am fi avut o contribuţie directă şi am fi putut să organizăm procesul mai lin. Legea nu este decât în proiect. Ea este trimisă la Parlament în regim de urgenţă, s-ar putea să o avem în luna iulie, dar s-ar putea să nu o avem. Aceasta ar fi o opţiune de mijloc între majorarea capitalului social care este varianta cea mai bună şi varianta cea mai rea, care ar însemna lichidarea”, a subliniat preşedintele ASF.
Astra Asigurări ar putea fi preluată de Fondul de Garantare a Asigurărilor sau de către instituţia de rezoluţie, dacă aceasta va exista, a mai spus Negriţoiu. „Dacă niciuna dintre aceste variante nu funcţionează, varianta de avarie ar fi preluarea obligaţiilor de răscumpărare de către Fondul de Garantare, de la Astra”, a adăugat preşedintele ASF. Potrivit acestuia, ASF va cunoaşte la finalul lunii iunie, după analiza bilanţului, care este necesarul de capital al Astra, având în vedere şi cerinţele Solvency II. Necesarul estimat este de încă 800 milioane lei.