Un accident vascular cerebral, echivalentul a opt ani de îmbătrânire!
Accidentele vasculare cerebrale la persoanele vârstnice duc la o îmbătrânire prematură a creierului cu echivalentul a opt ani, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii americani de la Universitatea din Michigan și publicat în revista de știință „Stroke”, informează AFP.
Acest studiu amplu a implicat un eșantion de 4.900 de persoane în vârstă de 65 de ani și peste, din rasele albă și neagră, care au suferit un accident vascular cerebral (AVC). Cercetătorii au comparat apoi testele cognitive ale acestor persoane între 1998 (înainte de AVC) și 2012 (după AVC), iar rezultatele indică faptul că răspunsurile la testele efectuate după un AVC sunt semnificativ mai slabe decât cele realizate înainte de AVC.