Peste 7.000 de clujeni, aşteptaţi la România-Serbia
Meciul retur pentru calificarea la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, dintre România şi Serbia, va avea loc sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Biletele în cele mai bune locuri s-au epuizat deja, urmând să se mai pună tichete în vânzare doar la peluze
România, singura echipă naţională de handbal feminin calificată la toate ediţiile de Campionat Mondial, este aproape să bifeze o nouă prezenţă printre cele mai bune formaţii din lume.
„Tricolorele” vor face pasul decisiv sâmbătă, atunci când vor juca returul partidei de baraj cu Serbia în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În prima manşă, elevele lui Tomas Ryde s-au impus la şase goluri diferenţă (32-26), astfel că meciul de la Cluj reprezintă, mai degrabă, un cadou oferit celor peste 7.000 de oameni care sunt aşteptaţi să le încurajeze pe fete la sală. Biletele la cele două tribune s-au epuizat pe internet, astfel că au mai rămas doar aproximativ 1.500 de tichete răsfirate la cele două peluze.
Acestea vor fi puse în vânzare joi, după ora 11:00, la casieria Sălii Polivalente. Cel mai probabil, partida va avea loc cu casa închisă, astfel că Cristina Neagu şi colegele sale vor avea parte de o nouă atmosferă la înălţime, după „modelul” Trofeul Carpaţi, disputat tot la Cluj, în luna martie.