Accident cumplit la Arad. Șase morți, patru răniți!

0

Şase persoane au murit şi alte patru au fost rănite, vineri dimineaţă, într-un accident produs pe DN 7, în Arad, după ce un autoturism în care se aflau şapte persoane a lovit o altă maşină şi apoi s-a ciocnit frontal cu un TIR, ajungând sub cabina automarfarului, iar traficul este blocat complet.

Accidentul a avut loc pe DN 7, în zona localităţii arădene Conop, unde şoferul unui autoturism, în care se mai aflau şase pasageri, a pierdut controlul volanului după ce a acroşat o maşină care circula din sens opus, ulterior ciocnindu-se frontal cu un TIR tot de pe contrasens.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, la locul accidentului au fost trimise autosanitare SMURD şi un echipaj de descarcerare. Medicii au găsit două femei şi patru bărbaţi morţi, aceştia fiind încarceraţi în autoturismul care a ajuns sub cabina TIR-ului, iar un copil care are sub cinci ani a fost transportat la spital cu răni grave.

Victimele se aflau într-un autoturism cu numere de Mureş, care se deplasa dinspre Arad spre Deva, maşina fiind plină cu bagaje, astfel că poliţiştii cred că oamenii se întorceau în ţară. Alte trei persoane, aflate în al doilea autoturism implicat, au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale.

Poliţiştii cercetează împrejurările în care şoferul maşinii cu numere de Mureş, care a decedat, a provocat accidentul. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe DN 7 este blocat complet în zona localităţii Conop.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.