Final de stagiune cu două premiere la Naționalul timișorean
Teatrul Naţional Timişoara încheie stagiunea cu două premiere, iar la una dintre ele sunt vândute, de câteva zile, toate biletele.
Este vorba de „Boborul”, un scenariu al regizorului Sabin Popescu, pe baza unor texte de Ion Luca Caragiale, pe muzica lui Ilie Stepan şi versurile lui Şerban Foarţă. Spectacolul are avanpremiera în data de 25 iunie, de la ora 19:00, la Fabrica de Bere, iar premiera, două zile mai târziu.
Ultima premieră a stagiunii este programată în data de 30 iunie, la Sala 2 a TNT. Spectacolul cu piesa „Intim”, pe un text de Patrik Marble, ce a stat la baza celebrului film „Closer”, va avea avanpremira în 29 iunie. Regia este semnată de Peter Kerek, iar în distribuţie sunt Claudia Ieremia,Victor Manovici, Colin Buzoianu şi Ana Munteanu.