Turcia: Comisia Electorală confirmă pierderea majorității de către AKP

Comisia Electorală Centrală din Turcia a anunțat joi rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din data de 7 iunie, care confirmă pierderea majorității de către Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), al președintelui Recep Tayyip Erdogan, pentru prima oară în ultimii 13 ani, informează Reuters.

Potrivit rezultatelor comunicate de șeful Comisiei, AKP va deține în noul parlament 258 din totalul de 550 de mandate, alte 132 revenind Partidului Republican al Poporului (CHP).

Celelalte două formațiuni ce vor fi reprezentate în viitorul legislativ sunt Partidul Acțiunii Naționaliste (MHP, social-democrat) și Partidul Democrat al Poporului (HDP, prokurd), fiecare cu câte 80 de locuri, a indicat Sadi Guven, conform transmisiunii în direct a postului de televiziune TRT.

Rata participării la scrutinul din 7 iunie a fost de 84% din cei 56 milioane de cetățeni turci cu drept de vot, a precizat șeful comisiei electorale. După anunțarea rezultatelor oficiale, deputații nou aleși vor putea depune jurământul, iar președintele Erdogan poate cere alcătuirea unui nou guvern.

La 14 iunie, Recep Tayyip Erdogan a declarat că va cere AKP să formeze un guvern de coaliție, iar în cazul unui eșec al formațiunii islamo-conservatoare, va încredința mandatul partidul situat pe poziția a doua, CHP.

Dacă discuțiile se vor încheia cu un nou eșec, șeful statului a subliniat că își va utiliza prerogativele constituționale pentru a convoca alegeri anticipate.”Este imposibil ca țara să rămână fără guvern”, a declarat Recep Tayyip Erdogan, la întoarcerea dintr-o vizită în Azerbaidjan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.