MAE rus: Prelungirea sancțiunilor UE, un ”șantaj” pentru Rusia!
Moscova a calificat sâmbătă drept ”șantaj” prelungirea cu un an de către Uniunea Europeană (UE) a sancțiunilor drept represalii la anexarea Crimeii de către Rusia anul trecut, estimând că această măsură nu contribuie la o revenire la Ucraina a peninsulei, relatează AFP.
UE a prelungit vineri cu un an o serie de sancțiuni pentru a protesta față de ”anexarea ilegală” a Crimeii de către Rusia, la două zile după ce a decis prelungirea cu șase luni a altor sancțiuni economice legate de criza din Ucraina.”Crimeea și Sevastopol fac parte integrantă din Federația Rusă”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, estimând că ”este timpul de a recunoaște aceasta drept un fapt ce nu poate fi modificat prin metode de șantaj economic și politic”.
Sancțiunile ”nu oferă o perspectivă”, afirmă ministerul, precizând că prelungirea anunțată vineri relevă o ”discriminare”.
Moscova a anexat Crimeea în martie 2014 după un referendum contestat, la încheierea căruia 97 % dintre votanți s-au pronunțat în favoarea asocierii cu Rusia, potrivit Kremlinului.
”UE continuă să condamne anexarea ilegală a Crimeii și a Sevastopolului de către Federația Rusă”, indica vineri Consiliul European, care reprezintă cele 28 de state membre ale Uniunii.