A murit Angelo Niculescu!

Angelo Niculescu, fostul antrenor al echipei naţionale, a murit, sâmbătă, în jurul orei 12:00, în locuinţa sa din București, la vârsta de 93 de ani.

Angelo Niculescu, fostul selecționer al României la CM din Mexic 1970, era bolnav de mai mult timp, devenise incoerent și nu-i mai recunoștea pe cei din familie. Înmormîntarea va avea loc marți, după ora 12:00, la Cimitirul Ghencea Militar.

Angelo Niculescu a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care a calificat naţionala României la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi în sferturile Campionatului European din Belgia 1972. Pe parcursul perioadei cât a stat pe banca „tricolorilor”, între 1967 şi 1973, reprezentativa de fotbal a României a disputat 41 de partide internaţionale. Angelo Niculescu este considerat de FIFA drept inventatorul stilului de joc „tiki-taka”, făcut celebru în ultimii ani de FC Barcelona.

  • născut pe 1 octombrie 1921, la Craiova;
  • a jucat la Griviţa Craiova (1937-1939), FC Craiova (1939-1944), Carmen (1945-1947), Ciocanul (1947-1948) şi Dinamo (1948-1950);
  • a evoluat în 93 de jocuri şi a marcat 3 goluri în Liga I;
  • a antrenat pe Dinamo (1953-1956, 1964-1966, 1979-1980), CCA (1958), Tractorul Braşov (1958), echipa naţională a României (1967-1972), Sportul (1973-1977), Poli Timişoara (1977-1979), SC Bacău (1980-1981), U Cluj (1981-1982), Oţelul (1983-1984);
    Palmares ca antrenor:
  • două titluri de campion al României cu Dinamo (1955, 1965);
  • a calificat echipa naţională la turneul final al CM 1970 şi în sferturile de finală ale CE 1972.

Angelo Niculescu a rămas în memoria microbiștilor şi prin controversata decizie de a nu-l folosi pe Nicolae Dobrin la CM din ’70.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.