Expoziția „Păzitori ai sufletului”, la Oradea
Consulul general al României la Milano, George Bologan, a declarat pentru Agerpres că expoziția ‘Păzitori ai sufletului’ a sculptorului Settimo Tamanini, adusă la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea prin colaborare româno-italiană, este o manifestare ‘de excepție’, cu un mesaj spiritual profund și care ‘promovează o cunoaștere reciprocă foarte necesară consolidării conștiinței europene’.
‘Ambasada României în Italia și Consulatul general al României de la Milano au acordat patronajul acestei manifestări de excepție, subliniez de excepție. Mesajul este unul profund și are o dimensiune spirituală și culturală de actualitate. Copacul vieții, tema expoziției de aici, este una pe care o găsim în toate cele trei mari religii monoteiste. Din punct de vedere al diplomației culturale, apreciez că este o direcție pe care ne-am asumat-o și am respectat-o în relațiile pe care le-am consolidat la nivelul teritoriului. Încurajăm astfel de inițiative, pentru că ele au și efectul de a ne cunoaște, de a face să demolăm zidurile ignoranței și a prejudecăților. În același timp, promovează o cunoaștere reciprocă foarte necesară consolidării conștiinței europene. Numai prin astfel de inițiative vom reuși să creștem respectul reciproc și să privim cu optimism la construcția unei Europe care are nevoie de meritocrație, de cultură’, a afirmat George Bologan, cu ocazia vernisajului, informează Agerpres.
Considerată de directorul MTC, Aurel Chiriac, ca fiind ‘expoziția anului’ găzduită de muzeu, ‘Păzitorii sufletului’ este menită, potrivit autorului ei, să genereze o comuniune între Pământ și Cer, prin intermediul unor arbori-simbol pentru destinul omenirii. Aceasta cuprinde o retrospectivă din lucrările sculptorului italian Settimo Tamanini, cunoscut sub numele Mastro 7, realizate în cupru nativ prelucrat la cald.
‘Un alchimist al secolului nostru, Settimo Tamanini a încetat să mai încerce transformarea metalelor în aur. Lucrările lui fac altceva: transformă duritatea metalului într-o formă de penitență, într-o formă de mântuire. Opera sa este aceea a unui monah al sacralității metalului și timpului prezent,’ a spus criticul de artă Aurel Chiriac.
Publicul vizitator va putea să admire, până în 20 septembrie, reprezentările în mărime naturală ale unor arbori emblematici: mărul, castanul — simbol al generozității, smochinul — arborele ospitalității, vița-de-vie — arborele bucuriei, rodiul — arborele prosperității, măslinul din Grădina Ghetsimani — arborele meditației ce îl reprezintă pe Omul-Hristos cu brațele înălțate spre cer (arhetipul universal ce leagă pământul de cer) și migdalul — arborele renașterii. Sunt expuse și o serie de icoane realizate din aceeași materie primă, alte obiecte decorative cu valoare religioasă și chiar bijuterii create de artist.