Numirea lui Fifor la Transporturi stă în pixul lui Iohannis
Liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, a confirmat că senatorul PSD Mihai Fifor a fost propus de către prim-ministrul Victor Ponta pentru postul de ministru al Transporturilor, spunând că este aşteptată decizia preşedintelui Klaus Iohannis.
„Este făcută (propunerea -n.r.) la preşedintele Klaus Iohannis şi aşteptăm decizia preşedintelui de a-l numi în funcţie”, a spus Oprea la Realitatea TV.
Dumnică, surse guvernamentale au declarat că premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a senatorului PSD Mihai Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, scrie Mediafax.
Luni, Fifor a declarat că nu a avut „o discuţie oficială” referitoare la preluarea portofoliului Transporturilor, dar că o astfel de propunere „ar fi onorantă pentru orice membru al Parlamentului şi al partidului”.
Senatorul a precizat că ultima sa discuţie cu premierul Ponta a fost la momentul moţiunii de cenzură, „pe un subiect diferit” de o eventuală propunere pentru preluarea acestui minister, dar că experienţa sa „destul de bogată în administraţie” îl recomandă pentru postul de ministru al Transporturilor.
Fifor este preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie, dar face parte şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, din iulie 2013.
În februarie 2013 a fost ales membru supleant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Postul de ministru este vacant de aproximativ două săptămâni, când Ioan Rus a demisionat în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate.
Rus a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.
Rus a fost numit ministru al Transporturilor în iunie anul trecut.