Corul de copii Radio la Iaşi

Corul de copii Radio, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”. 
Manifestarea se derulează în capitala Moldovei începând din data de 1 iulie. Festivalul  reuneşte peste 30 de coruri din România, Republica Moldova şi Ucraina şi, pe lângă CORUL DE COPII RADIO, sunt invitate în concert formaţii româneşti prestigioase precum: Corul Național de Cameră MADRIGAL, Corul de Cameră PRELUDIU, Corala CANTORES AMICITIAE, Corul TRONOS al Patriarhiei Române, Formația de Muzică Psaltică BYZANTION.
Sub bagheta dirijorului VOICU POPESCU, Corul de Copii Radio va fi prezent la Iasi cu trei evenimente în două zile, un adevărat „maraton” muzical!

Sâmbătă, 4 iulie, la ora 19.00, în Parcul Copou, va avea loc Concertul Coral Extraordinar în aer liber. Alături de Corul Național de Cameră MADRIGAL, Corurile din Proiectul „Cantus Mundi”, coruri de copii din România, Ucraina, Rep. Moldova, Corul de Copii Radio va cânta la această gală „Cantus Mundi” ce încheie concursul coral derulat la Iaşi în cadrul festivalului. Ansamblul Radio România a pregătit un frumos repertoriu românesc şi, adaptat contextului, o piesă semnată chiar de compozitorul Gavriil Musicescu, căruia îi este dedicat festivalul. Un moment deosebit îl va constitui finalul Galei „Cantus Mundi”, în care toţi participanţii vor cânta împreună trei piese reprezentative ale repertoriului coral.

Duminică, pe 5 iulie, la ora 10.30, Biserica Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi va găzdui un alt concert al Corului de Copii Radio, de această dată cu un repertoriu de muzică religioasă.
Seara de 5 iulie va prilejui publicului ieşean cea de-a treia şi ultima întâlnire cu ansamblul bucureştean. La ora 19.00, în eleganta sală a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” va avea loc gala de închidere a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, unde Corul de Copii Radio va urca pe scenă alături de alte formaţii participante la manifestare. Vor evolua corurile care obţin premiul I din fiecare secţiune de concurs, Marele Premiu, invitaţii de onoare, Corurile MADRIGAL – dirijat de Anna Ungureanu, Corul PRELUDIU – dirijat de Voicu Enăchescu, CORUL DE COPII RADIO – dirijat de Voicu Popescu, Corul psaltic TRONOS al Patriarhiei Române – condus de Protopsalt Arhidiacon Mihail Bucă, Corala CANTORES AMICITIAE – dirijată de prof.univ.dr. Nicolae Gâscă, grupul psaltic BYZANTION – condus de asist.univ.drd. Adrian Sârbu. Repertoriul Corului de Copii Radio va fi şi de această dată unul cu un înalt grad de dificultate, demonstrând virtouzitatea artistică a ansamblului.
Accesul publicului la toate evenimentele din festival va fi gratuit.

În seria de evenimente speciale programate în acest an aniversar, în agenda corului urmează turnee la Lugano – Elveţia şi München –  unde va evolua în finala prestigiosului concurs internaţional de muzică corală „Let the Peoples Sing”, organizat sub egida European Broadcasting Union.
 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.