Angajaţii din Bucureşti, mai ieftini decât chinezii
Costurile cu forța de muncă ale companiilor din București sunt mai mici cu 20% decât cele din Varşovia (Polonia), Bratislava (Slovacia), cu 15% sub nivelul celor din Praga (Cehia) și chiar mai mici decât în marile orașe din China, se arată într-un studiu recent.
În mod surprinzător, chiar şi în China, o ţară recunoscută pentru faptul că are multă forţă de muncă la costuri rentabile, sunt unele oraşe în care angajaţii din multinaţionale sunt mai bine plătiţi decât cei din Bucureşti, potrivit studiului Hay Group.
Spre exemplu, în Shenzen (sediul central al furnizorului de soluţii IT&C Huawei), dezvoltarea economică accelerată din ultimii ani a condus la o creştere a costului cu forţa de muncă, cheltuielile salariale sunt cu circa 30% mai mari decât în Bucureşti şi cu 47% mai mari decât în Cluj.
Suntem mai scumpi ca India şi mai ieftini decât China şi decât ţările din Vest, iar forţa de muncă are o pregătire comparabilă cu cea a angajaţilor din Vest. De aceea, mulţi investitori continuă să vină în România”, a spus Mihaela Lupu, de la Hay GroupRomânia, potrivit zf.ro.